CJ Olt a alocat fonduri pentru primăriile din judeţ aflate în dificultate financiară

Consiliul Judeţean Olt a alocat, marţi, fonduri pentru mai multe primării din judeţ care au dificultăţi să încheie anul din punct de vedere financiar.
Aproximativ 95 din cele 112 localităţi din judeţ au primit bani de la CJ. Şeful forului judeţean se plânge de faptul că Guvernul României împarte fonduri discreţionar, în funcţie de simpatii politice.  

„Astăzi, în jur de 95 de localităţi au primit bani din Fondul de rezervă pentru diverse probleme pe care le au în cadrul unităţilor administriv-teritoriale. Sunt sume cuprinse între 40.000 lei şi 500.000 lei, la comune, iar cele două municipii primesc sume mai mari”, a afirmat Marius Oprescu.

El a confirmat că erau dificultăţi pentru administraţiile locale în încheierea anului din punct de vedere financiar.

„Da, erau dificultăţi. Oricum, şi prin alocarea acestor sume, problemele UAT-urilor nu au fost rezolvate. Aşa cum ştiţi, Guvernul liberal a făcut două rectificări bugetare prin care a băgat bani în Fondul de rezervă, iar de aici i-a dat prin hotărâre de guvern. Aceste sume au fost alocate discreţionar, s-a văzut foarte clar că, fără nicio logică, cei de la PNL au primit, la ultima rectificare, spre exemplu, sume de 500.000 lei, oraşele lor chiar şi 1,2 milioane lei, iar localităţile cu primari PSD au primit 50.000 lei, maximum 200.000 lei”, a conchis Marius Oprescu.

El a adăugat că primăriile au făcut, în prealabil solicitări pentru aceşti bani, iar fondurile pot fi folosite doar în direcţiile indicate.