Naţional

2020-01-20, 10:03:56

Cinci vieți salvate de moartea unui copil de 10 ani. Mama unui copil salvat: „A fost un chin timp de şase ani”

Drama unei familii s-a transformat într-o nouă şansă pentru cinci copii. După ce medicii nu le-au mai putut salva copilul de zece ani, doi părinţi din Bacău au decis să îi doneze organele. Trei dintre persoanele salvate sunt din străinătate. Ficatul, inima şi plămânii au fost duşi în Austria şi Germania. Rinichii au rămas în țară și au scăpat de dializă doi adolescenți.

Mihaela Pauliuc, mama copilului transplantat: „A fost un chin timp de şase ani de zile şi aş dori să le mulţumesc părinţilor care s-au gândit să doneze acest rinichi fiului meu şi le doresc multă sănătate şi mulţumesc din suflet!”

Aşa au arătat ultimii şase ani pentru Paul şi mama sa. De trei ori pe săptămână venea la Iaşi pentru a face dializă. Doar până aici aveau de parcurs 270 de kilometri. Un drum lung de aproape patru ore, iar speranța băiatului că se va face bine era tot mai firavă.

Mihaela Pauliuc, mama copilului transplantat: „Nu se putea juca, avea tensiune, făcea tensiune, nu avea voie să mănânce sărat sau ciocolată. Trebuia un regim strict. La şcoală, umbla la şcoală de două ori pe săptămână. A făcut opt clase aşa cum a putut. Nu l-am mai dat la şcoală că mergea şi greu de picioare şi i s-a agravat boala din ce în ce mai tare.”

Tânărul a mai fost chemat la spital de două ori pentru un posibil transplant, însă nu a fost compatibil cu donatorii.

Mihaela Pauliuc, mama copilului transplantat: „Chiar deloc nu mai aveam speranţă ca să ajungem la un transplant. Ultima oară îl dureau picioarele, nu mai putea merge deloc, deloc. Am plâns de azi dimineaţă întruna de bucurie... când vezi un copil şi atâţia medici şi atâta bucurie nu îţi trebuie nimic.”

Mama a luptat alături de fiul său, iar minunea a apărut când se așteptau mai puțin.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Parhon Iaşi, dr. Ionuţ Nistor: „Din fericire, acest transplant de la copii pentru copii schimbă complet viaţa acestor tinere persoane şi dă o nouă şansă la viaţă. În general, după cinci ani de zile pe dializă şansele sunt foarte mici, apar complicaţii cardiovasculare, îmbătrânire prematură şi atunci cât mai mult trece fără să fie transplantaţi, acestor copii li se reduc o şansă la viaţă normală”.

Bucuria lor se datorează unor părinţi care au găsit puterea de a dona organele băiatului lor de 10 ani. Copilului i s-a făcut rău la ora de sport. A fost dus la cabinetul medical şcolar şi apoi luat cu ambulanţa şi dus la spitalul din Bacău. Acolo, în urma analizelor a reieşit că are o malformaţie arterovenoasă. A fost transferat de urgenţă la spitalul de Neurochirugie din Iaşi, însă medicii nu l-au mai putut salva.

Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr. Raluca Neagu: „S-au prelevat ficatul, rinichii, cordul şi plămânii”.

De acum băiatul de zece ani va trăi prin alţi cinci copii.

Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, dr. Raluca Neagu: „Fata care a primit plămânii avea 15 ani şi suferea de fibroză chistică şi ficatul şi cordul au fost puşi tot la copii cu vârste de aproximativ 11 ani”.


Este a doua prelevare din acest an la Iaşi făcută unui copil.

Despre Eurotransplant

Ficatul, inima şi plămânii copilului decedat au fost duşi în Austria şi Germania, în baza acordului pe care România îl are cu Fundația Internatională Eurotransplant, organizație la care țara noastră speră să adere. Din organizația non-profit fac parte Austria, Belgia, Croația, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovenia, scrie avocatoo.ro.

Pentru a fi membru al fundației, statele trebuie să îndeplinească o serie de criterii stipulate în Directiva 53/2010/UE privind Calitatea și siguranța organelor destinate transplantului și în Principiile directoare cu privire la celule, țesuturi și organe umane pentru transplant ale Organizației Mondiale a Sănătății, asigurându-se transparența și obiectivitatea aderării.

Statele candidate trebuie să aibă o reglementare precisă cu privire la: interzicerea traficului de organe, definirea morții cerebrale și a procedurii de stabilire, acreditarea centrelor de transplant si protecția datelor.

Prin sistemul Eurotransplant, centrele de transplantare înregistrează în baza de date toți pacienții care așteaptă un transplant împreună cu toate caracteristicile lor relevante. La fel se procedează și cu donatorii, ale căror caracteristici se înregistrează în aceeași bază de date. Apoi printr-un software se constituie o listă de compatibilități pentru fiecare organ donat înregistrat, pe baza caracteristicilor. Se iau în considerare și factori precum grupul sanguin, timpul de așteptare și gravitatea cazului.

Sursa: digi24.ro


Comentarii

Redacţia

2020-01-20 10:03:56

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...