Cinci blocuri din Slatina, fără apă din cauza unei conducte sparte

Alimentarea cu apă la cinci blocuri din Piața Gării și Bulevardul AI Cuza, din Slatina, a fost oprită.

Potrivit Companiei de Apă Olt, din cauza unei spărturi apărute la o conductă veche din oțel, din Autogară, a fost oprită furnizarea apei potabile în zonă, de la ora 8.00 până la ora 14.00.

Sunt afectate blocurile 7, 9, 10 și 11 din Piața Gării și blocul 4 de pe Bulevardul AI Cuza.

„La această oră, echipa de intervenție a Companiei de Apă Olt lucrează pentru remedierea problemei. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, transmit reprezentanţii Companiei.