Cetăţeanul albanez care a bătut cu bestialiate un tânăr, în Pârşcoveni, arestat preventiv

Albanezul care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a bătut crunt un tânăr din Pârşcoveni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marţi, alături de un alt bărbat.
Potrivit poliţiştilor, scandalul dintre cei doi a pornit, pe fondul unor discuţii contradictorii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o terasă din Pârşcoveni.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicesti s-au deplasat de îndată pe raza comunei Pârșcoveni și din primele cercetări au stabilit faptul că, la data de 20 septembrie, în jurul orei 03.00, în fața unui bar din localitate, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul unor discuții contradictorii, între doi bărbați, cu vârstele de 36 și de 41 de ani, ambii din aceeași localitate. În urma agresiunii, bărbatul, de 36 de ani, ar fi căzut pe partea carosabilă, după care și-a pierdut cunoștința”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.