Centru de informare europeană, inaugurat la Slatina

Slătinenii sunt din 20 februarie mult mai aproape de Europa. Întrebările privind Uniunea Europeană şi tot ceea ce presupune aceasta: cetăţenie, proiecte, drepturi, instituţii, politici, evenimente, vor putea fi adresate unor persoane competente, la centrul de informare „Europe Direct”, ce va funcţiona de acum înainte în centrul vechi al oraşului.

Reţeaua „Europe Direct” România, menită să faciliteze accesul cetăţenilor la informaţii privind domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi prezentă în peste treizeci de localităţi din ţară, a ajuns de luna aceasta şi în judeţul Olt. Inaugurarea a avut loc în prezenţa mai multor parteneri şi invitaţi: Ion Bozgă, directorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Slatina; Victor Tiţa, director Casa Corpului Didactic Olt; George Smarandache, directorul Asociaţiei Culturale „Center Inter Art”; Felicia Man, şefa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Olt; Paul Matiu, directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” Olt.


„Centrele Europe Direct reprezintă un punct de contact local cu toate instituţiile Uniunii Europene şi cooperează şi cu alţi parteneri de informare activi. Ele completează şi susţin activitatea reprezentanţelor Comisiei Europene şi a Birourilor de Informare ale Parlamentului European la nivel local şi regional. Prin centrul de informare «Europe Direct» de la Slatina, cetăţenii din judeţul Olt vor avea posibilitatea de a obţine mult mai rapid şi eficient informaţii despre domenii de activitate ale Uniunii Europene care au un impact semnificativ asupra vieţii de zi cu zi a acestora. Printre serviciile oferite de centru se numără: oferirea de informaţii despre afacerile europene, evenimente, datele de contact ale organizaţiilor, consultanţă în rezolvarea problemelor ivite în exercitarea drepturilor cetăţenilor europeni”, a precizat Crina Jurj, coordonator Centru „Europe Direct” Slatina.

2013, anul european al cetăţenilor

După prezentarea principalelor beneficii pe care le va aduce centrul de informare europeană şi a calendarului de evenimente pentru acest an, invitaţii au primit informaţii şi în legătură cu tema acestui an. Detaliile au fost oferite de Valeria Chiţu, consilier comunicare în cadrul centrului „Europe Direct” din Craiova, înfiinţat în 2008.


„Anul 2013 a fost desemnat în mod oficial de către Comisia Europeană ca «Anul european al cetăţenilor», care coincide cu un moment de răscruce al procesului de integrare europeană: în 2013 se împlinesc 20 de ani de la introducerea cetăţeniei europene. În toate ţările din cadrul Uniunii Europene vor fi organizate dezbateri axate pe explicarea drepturilor cetăţenilor”,
a declarat Valeria Chiţu.


Centrul de informare „Europe Direct” - Slatina va funcţiona în cadrul Centrului de Consultanţă şi Management al Proiectelor „Europroject”, în clădirea din strada Mihai Eminescu, numărul 35. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon/fax: 0249/420.098 sau de pe site-ul oficial al centrului, europedirect-slatina.ro.