Cea mai mare indemnizaţie de somaj din judeţul Olt depăşeşte salariul minim pe economie

Cel mai bogat şomer din judeţul Olt încazează o indemnizaţie lunară ce depăşeşte salariul minim pe economie. Este vorba despre un bărbat, responsabil cu procesul de producţie în cadrul platformei industriale. Datorită vechimii în muncă, dar şi a veniturilor realizate în ultimul an, primeşte un ajutor de la stat de 1.880 de lei, sumă ce depăşeşte media unui salariu.

Dacă marea majoritate a indemnizaţiilor de somaj sunt cuprinse între 375-500 de lei, există câteva persoane la nivel judeţului Olt care încasează mai mult de un salariu minim pe economie.

În topul „şomerilor de lux” se află persoane care au avut funcţii de conducere, ingineri sau lucrători la bancă.

Potrivit datelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, cele mai mari zece indemnizaţii de somaj sunt: 1.880 de lei (responsabil proces producţie), 1.298 de lei (inginer), 978 de lei (director societate comercială), 968 de lei (manager), 925 de lei (mecanic utilaje), 895 de lei (sculer matriţer),  882 de lei (ofiţer bancar), 880 de lei (maistru), 860 de lei (inspector).

375 de lei, indemnizaţia minimă de somaj


Indemnizaţia minimă reprezintă 75% din indicatorul social de referinţă, care este de 500 de lei. La cei 375 de lei se adaugă o sumă calculată asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, dar şi a unei cote procentuale în funcţie de vechimea în muncă.

Se acordă 3% din suma calculată persoanelor care au un stagiu de minimum trei ani, 5% pentru persoanele care au cotizat cel puţin cinci ani, 7% pentru minimum 10 ani de cotizare, în timp ce cei care au cel puţin 20 ani de muncă beneficiază de un procent de 10% din suma calculată.

Indemnizaţia de somaj se acordă pe o perioadă de şase luni celor care au cel puţin un an de vechime în muncă, nouă luni celor care au lucrat minimum cinci ani şi 12 luni celor care au mai mult de 10 ani stagiu de cotizare.