Ce făceam eu în locul episcopului Sebastian Paşcanu

Organizam o mare conferinţă de presă, într-un dintre palatele luxoase pe care le are în Slatina. Chemam toţi ziariştii, le dădeam apă plată şi covrigei, le zâmbeam cucernic şi anunţam public că mi-am făcut o firmă de pompe funebre. Explicam motivul mesianic ce mă împinge să bag Episcopia într-o afacere atât de murdară şi de multe ori hulită. Le-aş fi explicat ziariştilor că m-am hotărât să-i transform pe popi în ciocli tocmai din cauza „ţiganilor şi afaceriştilor” care, conform înregistrării făcute publice, controlează acest domeniu. Le spuneam că m-am săturat să văd cum oamenii sunt jupuiţi de tarifele firmelor existente şi că vreau să le arăt acestora că se poate şi altfel, să faci gratis sau aproape gratuit celor sărmani, să nu iei şi ultimul ban al familiei îndurerate, să oferi reduceri peste reduceri.

Aş fi continuat zicând că nu-mi trebuie să fac profit! Nu vreau să fac profit, ci să câştig doar atât cât să pot plăti salariile angajaţilor de la magazinul de pompe funebre, al şoferului de dric, ale băieţilor care sapă groapa. Tot ce e în plus, voi pune deoparte, într-un cont, iar banii îi voi folosi în scopuri „de mecena”, să ajut copii talentaţi să-şi poată plăti meditaţiile sau să poată ajunge la şcoală sau la universitate.

Mai mult, aş fi împărţit mult-hulitele pliante, de pe care aş fi scos fotografiile cu sicrie, chiar ziariştilor. Le-aş fi spus că am transmis deja material publicitar şi tuturor bisericilor, la care aş fi afişat şi anunţuri mari cu detalii să vadă tot omul.

Cele scrise mai sus reprezintă gândirea cuiva care nu se gândeşte să se umple de bani de pe urma unor amărâţi aflaţi pe patul de moarte. Chiar dacă nu ar fi donat banii strânşi din afacerea cu pompe funebre, n-ar fi ştiut nimeni, însă imaginea publică a Episcopiei n-ar fi fost pătată.

În schimb, întreaga operaţiune întreprinsă de episcopul Sebastian Paşcanu demantelează adevăratele intenţii ale sale: acumularea de bani. Chiar prin comunicatul remis, marţi după-amiază, Episcopia ar fi putut „drege busuiocul”. Prea Sfinţitul ar fi putut spune că nu s-a întâlnit cu toţi preoţii din Slatina şi împrejurimi doar pentru a îi instrui cum să promoveze business-ul. Putea spune că s-au întâlnit să le zică una - alta şi a venit vorba şi despre pompele funebre. Dar nu, Sebastian a preferat să dea cu flit celor care au acoperit subiectul, acuzându-i că sunt plătiţi de patronii celorlalte firme.

Toate aceste scandaluri nu fac decât să înlăture oamenii de Biserică, iar aceasta să dovedească faptul că a devenit un uriaş asistat social care ştie doar să ceară bani de la stat, în plus de cât statul îi dă deja.