„Atenţiile” date medicilor sunt poveşti fără sfârşit în România. Pacienţii, medicii, personalul sanitar, cu toţii ştiu asta, iar pe la colţuri toată lumea vorbeşte de suma pe care trebuie să o bagi în plic, pentru că aşa „trebuie”, „aşa se face”. Nu te duci „la cuţit” fără bani la tine. Te împrumuţi, scoţi de la bancă, ceri în avans de la serviciu, pentru că la tot pasul se vorbeşte despre anumite „tarife” în funcţie de cât este de cunoscut medicul.
Oamenii de acolo sunt plătiţi de către stat cu banii pe care i-am dat şi eu, şi tu, şi toţi cei care cotizăm la CAS. De ce ar trebui să mai plătesc, din nou, la faţa locului?
Unii se jenează să primească plicul, dar cedează la insistenţa pacienţilor, unii refuză categoric orice fel de atenţie, iar alţii, fără să o ceară sau sugereze, o acceptă ca o înţelegere tacită cu pacientul. Oricum ar fi, este anormal, este ilegal, este infracţiune de ambele părţi. Personalul medical este remunerat pentru ceea ce face, pentru asta este plătit, iar salariile nu sunt chiar unele mizere, cum le au cei mai mulţi care trec pragul unui spital de stat.
Bineînţeles, există medici şi medici, însă cred că totul pleacă de la noi, pacienţii. Din disperarea de a ne trata cât mai bine, recurgem la astfel de practici. Chiar credeţi că un medic, în momentul în care te afli pe masa de operaţie, se întreabă câţi bani am primit, să ştiu cum să-l operez? Nu cred că există aşa ceva.
Aşa că, mentalitatea asta ar trebui schimbată. Sper să aud mai des, ceea ce am auzit în urmă cu doar câteva zile... Câţi bani ai dat medicului? Nimic, plătesc contribuţia la sănătate!
Caută
