Care sunt firmele care vor să administreze Depozitul ecologic de gunoi de la Bălteni

O firmă din Piteşti şi o asociere de firme din Bucureşti şi Slatina au depus oferte pentru operarea Depozitului ecologic de deşeuri de la Bălteni.

Potrivit informaţiilor remise de Consiliul Judeţean Olt, este vorba despre asocierea SC Salubris SA, lider de asociere, cu SC Clean PrestActiv SRL şi SC Girexim Universal SA Piteşti.

După finalizarea procedurii de licitaţie, va deveni operaţional proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt”, implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că, în ceea ce priveşte licitaţia privind colectarea şi transportul gunoiului de la cetăţeni, procedura a fost suspendată din cauza contestaţiilor.

„Sunt două asocieri de firme pentru administrarea Depozitului de la Bălteni. Licitaţia privind colectarea şi transportul gunoiului este suspendată la CNSC, până când vor lămuri contestaţiile care s-au depus”, a afirmat Oprescu.

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.