Căpşune de Obârşia, în Piaţa Zahana. Cât costă kilogramul

Primele căpşune olteneşti au apărut în Piaţa Zahana de câteva zile. Un fermier din Obârşia culege zilnic câte 70-80 de kilograme şi vine cu ele în cea mai mare piaţa din Slatina. Acestea sunt vândute în caserole de o jumătate de kilogram.

Parfumate şi aromate, căpşunele produse în solariile unui fermier din Obârşia pot fi cumpărate din Piaţa Zahana.

Fermierul oltean spune că s-au copt doar căpşunele din solarii, nu şi cele din câmp. Aşa că Ionuţ Radu aduce la piaţă, zilnic, câte 70-80 de kilograme.

„Căpşune nu am foarte multe, pentru că suprafaţa de solarii este redusă, dar încep să se coacă şi cele din câmp. Suntem în Piaţa Zahana cu ele, în sectorul producătorilor, suntem singurii cu căpşune de acolo. Le vindem la caserole de o jumătate de kilogram. Noi ducem la piaţă câte 70-80 de kilograme zilnic. Nu avem prea multe în solarii, dar avem o suprafaţă mai mare în câmp”, a spus Ionuţ Radu.

Fermierul din judeţ spune că este profitabil să cultive căpşune.

„Sunt puţini producători de căpşune la nivelul judeţului. Sunt mai mulţi în zona Dăbuleni, unde au început să extindă suprafeţele de căpşune. Poate şi solurile sunt mai propice pentru această cultură, pentru că este nevoie de un sol nisipos. Ei reuşesc să iasă la teren înaintea noastră. Consider că este mai profitabil să cultivi căpşune decât roşii. Însă este o activitatea doar de sezon, adică recoltezi o lună şi apoi s-a încheiat. Ar trebui să cultivi o suprafaţă foarte mare, dar atunci ai nevoie de foarte mulţi oameni la muncă şi este greu să-i găseşti pentru o lună”, a adăugat Ionuţ Radu.

Un kilogram de căpşune olteneşti costă 20 de lei, însă preţul scade de la o zi la alta, pe măsură ce apar tot mai mulţi cu aceste fructe în piaţă.