Când partidul nu te mai recompensează cu funcţii, schimbă tabăra!

Nevoile cetăţenilor. Asta ar trebui să-i preocupe pe politicieni. Realitatea este însă că cei mai mulţi se înscriu într-un partid mânaţi de interesele personale. Se dau singuri de gol. Rămâi uimit când din susţinători aprigi ai anumitor ideologii politice, schimbă dintr-o dată foaia. E clar, partidul nu l-a susţinut într-o funcţie, de celele mai multe ori, publică.

Din membru mândru al unui partid politic, devine subit nemulţumit, deşi în urmă cu puţin timp era adunătorul şef de scame. Profilul de Facebook este cel mai concludent. Încep atacurile, nemulţumirile, frustrările, în fapt, iese la iveală duplicitatea.

Nimic nu e mai penibil decât să arunci cu noroi în echipa din care ai făcut parte. E ca şi cum te-ai împroşca pe tine însuţi. Înseamnă că n-ai venit cu idei, soluţii, proiecte pentru binele locuitorilor. În fond, de ce să vii, când nemulţumirile apar abia în momentul în care personal nu ţi-ai atins scopul. Am convingerea că cei mai mulţi reuşesc să discearnă şi să taxeze oarecum făţărnicia.

Astfel de oameni au dus la lipsa de încredere în politicieni, iar cei mai mulţi aşa sunt, îşi urmăresc propriile interese. Altfel nu-mi explic cum, după câţiva ani în care ai fost implicat activ, dintrodată eşti nemulţumit de realizările sistemului din care ai făcut parte, deşi ai stat bine mersi cu capul la cutie. Criticile la adresa echipei din care tocmai ai plecat devin lipsite de nuanţă, de credibilitate. Mai exact, sunt penibile.

Contează interesul cetăţenilor? Nu. Aşa că, atunci când partidul nu te mai recompensează cu funcţii, schimbă tabăra!