Când e bine?

Stimabilii magistraţi protestează pentru că Guvernul PNL le taie pensiile de serviciu, aşa zise pensii speciale. Tot mai multe instanţe din ţară îşi suspendă activitatea şi ameninţă cu ieşitul în stradă sau măcar pe treptele clădirii.

Apropo de trepte. Cred că dânşii erau cei care ieşiseră în stradă şi cu alte ocazii, purtând în braţe pancarte cu înscrisuri de genul #rezist sau „luaţi labele de pe Justiţie”. Şi aveau dreptate atunci, cum cred că au şi acum. Şi au cerut atunci să se schimbe ceva, măcar guvernul, şi au primit. Iată că acei inşi care lansaseră „atacul asupra Justiţiei” au fost trimişi acasă, prin nişte metode discutabile, dar s-a întâmplat.

Ce a venit în loc? Cătălin Predoiu la Justiţie, cel pe timpul căruia au fost concepute noile Coduri Civil şi Penal, care au fost atât de prost făcute încât aproape că au fost blocate instanţele; Florin Cîţu la Finanţe, care împrumută ţara cu o viteză record şi care taie orice fel de program benefic românilor; Ludovic Orban, premier, ca să-i enumăr doar pe cei trei, care nu mişcă nimic fără să ia lumina de la Cotroceni.

Aşadar, stimabililor, când e bine? Atunci, când de fapt nu s-a întâmplat nimic, ci doar au fost discuţii şi propuneri sau acum când mai sunt doi paşi să rămâneţi fără banii de la bătrâneţe?