Campania de semănat, în condiţii grele. Fermierii din judeţ sunt afectaţi de secetă

Pentru al doilea an consecutiv, fermierii olteni sunt afectaţi de lipsa precipitaţiilor. Semănatul la rapiţă şi la grâu se face în condiţii dificile.

Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Caracal, inginerul Marius Bran, a precizat că întreaga campanie de semănat are de suferit din cauza secetei.

„Noul an agricol 2019-2020 a debutat cu secetă pronunțată, iar semănatul la rapiță și la grâu se face în condiții deficitare din punct de vedere al pregătirii patului germinativ, cât și al rezervei de apă din sol. Se merge cu semănătoarea cu viteză redusă, iar asta înseamnă timp. Nu avem ce face, toată lumea se confruntă cu această problemă. În ultimii ani, au fost situații asemănătoare, dar rezultatele finale obținute ne fac încrezători”, a spus Marius Bran.