Astfel, CExN a votat pentru numirea următorilor miniştri:
- Muncă: deputatul Marius Budăi în locul Liei Olguţa Vasilescu
- Economie: senatorul Niculae Bădălau în locul lui Dănuţ Andruşcă
- Transporturi: deputatul Lia Olguţa Vasilescu în locul lui Lucian Şova
- Apărare: senatorul Gabriel Leş, fost ministru al Apărării în Guvernul Grindeanu, în locul demisionarului Mihai Fifor
- Cultură: senatorul Daniel Breaz în locul lui George Ivaşcu
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, luni, la Parlament, pentru numirea în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale a lui Harry-Ilan Laufer, fost membru în cabinetul Mihai Tudose, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Laufer îl va înlocui, astfel, pe actualul titular de la Dezvoltare, Paul Stănescu.
Harry-Ilan Laufer a fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Mihai Tudose. Anterior, în cabinetul Sorin Grindeanu, Laufer a fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Laufer este membru PSD Neamţ din 2017.
Potrivit CV-ului, acesta vorbeşte nativ trei limbi: română, engleză şi ebraică.
Ilan Laufer a fost „master scuba diver” şi a atins „recordul naţional la înot liber”.
Sursa: mediafax.ro