Bulgaria va trece la euro la începutul anului 2024

De la 1 ianuarie 2024, Bulgaria va trece la euro, a declarat vineri, răspunzând la întrebările membrilor parlamentului, Asen Vasilev, viceprim-ministru şi ministru bulgar al Finanţelor.


„În prezent, suntem pe deplin pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru introducerea monedei euro; mai rămân doar câteva sarcini mici de finalizat, astfel încât nu există niciun dubiu că la 1 ianuarie 2024 se va face tranziţia la euro”, a anunţat Vasilev, potrivit adevarul.ro.

Anterior s-a precizat că, înainte cu cinci luni de introducerea monedei euro şi un an după acest moment, preţurile din magazine vor fi indicate în leva şi euro. La o lună de la intrarea în zona euro, se va putea plăti atât în ​​euro, cât şi în leva. Timp de şase luni, schimbul de leva în euro va fi gratuit. Cursul de schimb al leva, care este unul fix faţă de euro, va rămâne neschimbat: la 1,95583 leva pentru un euro.