Bugetul Caracalului, uşurat pe faţă de milioane de lei. Ce spune primarul

Bugetul municipiului Caracal a rămas vitregit, definitiv, de o sumă imensă de bani ruptă de la capitolul Investiţii pentru plata unei datorii pe care SC IGO SA, operatorul de apă-canal al oraşului, azi în faliment, o avea către furnizorul de gaze naturale, GDF Suez Energy România SA. Este vorba de peste 2,1 milioane de lei vechi, la care s-au mai adăugat vreo trei milioane lei puşi la dispoziţie din bugetul de stat pentru plata arieratelor şi care au ajuns tot în conturile GDF Energy România SA. Povestea este una suspectă de la cap la coadă şi se bazează pe o afacere pornită de fostul primar al municipiului, Gheorghe Anghel, în prezent judecat pentru fapte de corupţie, şi încheiată, vrând-nevrând, de actualul primar, Eduard Ciocăzanu, care, după ce a susţinut că totul a fost ilegal, acum a ajuns să-i ia apărarea predecesorului său.

Totul a început în 2009, când primarul de atunci al Caracalului, Gheorghe Anghel, a semnat un protocol prin care consiliul local se obliga să garanteze, în favoarea GDF Suez Energy România SA, obligaţiile de plată ale SC IGO SA, dar şi, la 06.12.2010, un contract de fidejusiune prin care municipiul Caracal, în solidar cu SC IGO SA, se obliga să plătească GDF Suez Energy România SA consumul previzionat de 4.000.000 lei pentru perioada decembrie 2010 - martie 2011. Cu alte cuvinte, semnătura lui Anghel îndatora consiliul local faţă de furnizorul de gaze naturale pentru ce urma să plătească IGO SA în viitorul apropiat. Semnarea celor două documente a fost o operaţiune secretă, Gheorghe Anghel neavând acordul consilierilor locali pentru o asemenea înţelegere păguboasă pentru oraş, aşa cum s-a dovedit ulterior.

 

În baza documentelor semnate, SC IGO SA a emis patru bilete la ordin în favoarea GDF Suez Energy România SA, bilete avalizate (garantate) de primărie şi cu scadenţă în 2010 şi în 2011. Gazul a fost livrat, IGO nu a plătit nimic, iar GDF Suez Energy România SA a tăcut mâlc până după alegerile locale din 2012. Este posibil ca înţelegerile parafate de părţi să fi fost însoţite şi de o înţelegere nescrisă, suspectă, ipoteză răsărită din faptul că furnizorul, care putea solicita oricând plata celor patru bilete la ordin, a înţeles să facă acest lucru abia după alegerile locale din 2012, când primarul semnatar al protocolului şi al contractului de fidejusiune, candidat la un nou mandat de primar, nu a mai fost ales de populaţie să îi conducă destinele.

Executări la foc automat

Aşadar, GDF Suez Energy România SA a somat pentru prima oară Primăria Caracal să plătească un prim bilet la ordin în iunie 2012, după ce Gheorghe Anghel a pierdut alegerile.

 

„La data de 15.06.2012, prin executor judecătoresc, primăria este somată să plătească un bilet la ordin avalizat pentru 2.400.000 lei, emis la data de 03.11.2009 şi scadent la data 15.05.2010, sumă ce reprezenta contravaloare gaze naturale. La data de 20.08.2012, primăria este somată să achite un bilet la ordin în cuantum de 500.000 lei, emis la 09.02.2012, scadent la 28.02.2012. La data de 29.06.2012, executorul judecătoresc somează instituţia să achite două bilete la ordin după cum urmează: un bilet la ordin în valoare de 1.000.000 lei emis la 07.12.2010 şi scadent la 03.05.2011; un bilet la ordin în valoare de 1.000.000 lei emis la 07.12.2010 şi scadent la 04.04.2011”, se arată într-o informare a actualului primar, Eduard Ciocăzanu, către consilierii locali.


Deşi municipalitatea a virat SC IGO SA trei milioane de lei, care au ajuns în conturile GDF Suez Energy România SA, aceasta a mers mai departe cu executarea, solicitând alte 2,1 milioane de lei. Contestaţiile la executare formulate de autorităţi în instanţă au fost respinse atât de Judecătoria Caracal, cât şi de către Tribunalul Olt.


În paralel cu judecarea acestor dosare, municipalitatea a solicitat Tribunalului Bucureşti constatarea nulităţii protocolului din 2009 şi a contractului de fidejusiune din 2010, pe considerentul că semnatarul care angaja la plată consiliul local nu a avut girul oficial al legislativului. Solicitarea a fost respinsă de prima instanţă. Procesul s-a mutat la Curtea de Apel Bucureşti, unde reclamanta a avut câştig de cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat, apoi, totul, dând câştig de cauză, irevocabil, GDF Suez Energy România SA.

Suspiciuni

Nu ştim cât de bine şi-a expus şi susţinut punctul de vedere juridic Primăria Caracal în instanţele de judecată. Cert este că la Curtea de Apel Craiova, unde părţile au ajuns cu unul dintre dosare, recursul municipalităţii a fost declarat nul din neglijenţa acesteia, care nu a respectat termenul legal pentru motivarea recursului.

 

„Constată nul recursul formulat de recurentul Municipiul Caracal, prin primar, ca fiind motivat peste termen. Irevocabilă”, se arată în soluţia instanţei.

 

De asemenea, între timp, şi primarul în exerciţiu al oraşului şi-a schimbat, pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale, poziţia. Dacă iniţial Eduard Ciocăzanu susţinea oficial că executarea primăriei a fost ilegală (potrivit procesului-verbal al şedinţei consiliul local din 28.02.2014), acum el susţine altceva. Mai mult, contactat telefonic pentru amănunte pe subiect, edilul i-a luat apărarea fostului primar Gheorghe Anghel.

 

„Nu ne întreba că nu suntem noi judecători, mâncaţi-aş ochii tăi. Noi, în 2012, între 10 iunie 24 iunie, când s-au schimbat mandatele (de primar - n.r.) s-au emis hotărârile definitive şi irevocabile cu executarea biletelor ălora la ordin. Noi am încercat pe cale judecătorească să spargem partea iniţială. Şi nu s-a putut. Că, până la urmă, primarul este executivul, nu trebuie să aibă altceva, o hotărâre de consiliu şi aşa mai departe. Aşa gândesc judecătorii. Marea majoritate, pe unde am mers, cam aşa a dat: primarul are dreptul pentru că e executiv. Nu trebuie neapărat să se lege de chestia aia. Uită-te la atribuţii consiliului local, în anumite chestii scrie «aprobă», nu spune «hotărăşte» sau «analizează». Sunt chestii care sunt interpretabile. Am pierdut, asta e, ce să facem?”, a spus, senin, Eduard Ciocăzanu.

•••


În prezent, fostul primar Gheorghe Anghel este judecat în două dosare, pentru delapidare, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu, iar fostul şef al SC IGO SA, Stelian Veselin, pentru „constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală prin neplata impozitelor cu reţinere la sursă şi refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente, în scopul împiedicării verificărilor financiare”.

 

Toate acestea nu au legătură cu cazul mai sus prezentat, dar arată adevărata faţă a celor care au plănuit să plătească o datorie uriaşă care nu aparţinea cetăţenilor cu banii acestora. Noi nu spunem că, precum vechea administraţie, actuala conducere a primăriei ar fi făcut vreo înţelegere cu GDF Suez Energy România SA, chiar dacă povestea relatată aici este înconjurată de tot felul de suspiciuni. Spunem doar că bugetul Caracalului a fost uşurat, încă o dată, de milioane de lei şi că nimeni nu va plăti pentru asta. Lucru de care oamenii au ocazia să ţină cont peste puţin timp, la alegerile locale, când vor desemna, prin vot, o nouă conducere a primăriei.