Braconier împușcat mortal de un coleg de vânătoare, în zona Pădurii Sarului

Un bărbat care nu avea autorizație de vânătoare a fost împușcat mortal de un alt amic braconier, cu o armă cu alice. Cei doi, originari din comuna Bârza, se aflau în zona Pădurii Sarului, la braconaj.

Un bărbat de 48 de ani a murit în această seară, fiind împușcat accidental de un amic, de 36 de ani, cu care se afla la vânătoare, în Pădurea Sarului. 

Potrivit primelor informații, cei doi braconieri dețineau legal armele de vânătoare. 

„Echipa operativă a Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase este la fața locului efectuând cercetari. Din primele verificari politistii au stabilit faptul că un bărbat, de 48 de ani, din comuna Bârza, ar fi fost împușcat accidental în timpul unei partide de vânătoare neautorizate, de un barbat, de 36 de ani, din comuna Bârza”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu. 

Cei doi bărbați erau singuri la braconaj. 

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor șimunițiilor.