Bora: „Am vorbit cu foarte multe jucătoare, din păcate sunt sub contract”

Oficialii echipei de handbal caută intens să întărească lotul de jucătoare, în speranţa salvării de la retrogradare însă, potrivit spuselor Victorinei Bora, cam toate uşile sunt închise. Banca tehnică susţine că este greu să găseşti jucătoare libere de contract în această perioadă, dar a dezvăluit faptul că s-au purtat numeroase discuţii.

Victorina Bora susţine că transferurile se fac vara. Ce-i drept, CSM Slatina a adus nu mai puţin de opt jucătoare din vară până în acest moment, însă, cu toate astea, rezultatele au fost sub aşteptări. Prin urmare, oficialii echipei de handbal caută să mai întărească lotul, dar nu s-a reuşit perfectarea niciunui nou transfer.

„E puţin probabl să ne mai întărim, la handbal faci transferurile vara şi cam atât. Am vorbit cu foarte multe jucătoare, din păcate unele sunt sub contract, multe aleg să meargă în afară, deocamdată mergem cu ce avem”, a precizat Victorina Bora, după amical cu SCM Craiova, pierdut cu 24-26.

CSM Slatina stă extrem de prost în clasamentul Ligii Naţionale. Cu doar două puncte acumulate în cele zece meciuri scurse din acest sezon, gruparea pregătită de Victorina Bora va avea o misiune extrem de dificilă în lupta pentru evitarea retrogradării.

Nou-promovata este singura echipă de pe prima scenă a handbalului care nu a cunoscut gustul victoriei în acest sezon, fiind „lanterna roşie” a Ligii Naţionale.