Bobi Verdeş. „Nu gândim că suntem o echipă de Liga a IV-a, jucătorii au demonstrat pe teren că au valoare”

CSM Slatina, singura echipă de Liga a IV-a din ţară rămasă în Cupa României, a fost cu mult peste FC Argeş, în jocul ce i-a adus accederea în 16-imi, când va evolua cu o echipă de Liga I. Antrenorul grupării slătinene, Bobi Verdeş, a apreciat în primul rând determinarea jucătorilor, care au luptat pentru accederea în fazele finale ale competiţiei.

Antrenorul echipei CSM Slatina, Bobi Verdeş, a apreciat în primul rând atitudinea jucătorilor, care s-au bătut de la egal la egal cu gruparea din eşalonul secund fotbalistic, FC Argeş. Acesta spune că unitatea în teren a reprezentat factorul decisiv în obţinerea victoriei.

„Echipa a depus un efort foarte mare, a fost peste aşteptările mele. Ştiam că avem o echipă frumoasă, le-am spus că dacă au atitudine, determinare, e greu să ne bată FC Argeş. Dacă facem ce trebuie, este greu să ne bată orice echipă. Au jucat unul pentru altul, au demonstrat că sunt un grup unit. Nu credeam că vom ajunge până aici în Cupa României, dar pe parcurs, după meciurile amicale cu echipe din Liga a III-a din vară, după ce am eliminat U Craiova 1948 şi CSO Filiaşi, am început să cred că se poate. Nu gândim că suntem o echipă de Liga a IV-a, nu suntem cu nimic mai prejos de FC Argeş, asta le-am spus, iar ei au demonstrat pe teren că au valoare”,
a declarat Bobi Verdeş, după victoria cu FC Argeş, scor 2-0, ce contează pentru accederea în 16-imile Cupei României.

Dincolo de parcursul surprinzător, CSM Slatina rămâne angrenată în campionatul Ligii a IV-a, obiectivul fiind clasarea pe primul loc şi câştigarea barajului de promovare în Liga a III-a.

„Ne bucurăm ponderat în seara asta, pentru că sâmbătă avem meci în campionatul judeţean, după aceea vom vedea cu cine vom pica şi ne vom gândi şi la Cupa României. Deocamdată, cel mai important obiectiv al nostru este promovarea în Liga a III-a, Cupa României este un bonus, mă bucur că am câştigat, că au demonstrat, aşa cum le-am spus-o, că au valoare”,
a mai spus Verdeş.

CSM Slatina va întâlni, în 16-imile Cupei României, o echipă din Liga I. Gruparea slătineană va fi organizatoarea jocului, însă rămâne de văzut dacă se va reuşi disputarea meciului pe teren propriu, dacă va fi nevoie de nocturnă.