Sport

2019-11-04, 13:56:04

Bobi Verdeş, noul antrenor al echipei Vediţa Coloneşti

Iordan Eftimie nu mai este antrenorul echipei Vediţa Coloneşti. Eşecul cu Universitatea Craiova II i-a fost fatal tehnicianului argeşean. Noul principal al formaţiei din Liga a III-a este Bobi Verdeş, fostul antrenor al grupării CSM Slatina. Primarul localităţii oltene a realizat „mutarea” cu gândul de a se bate la promovare.

Bobi Verdeş este noul antrenor al echipei Vediţa Coloneşti. Acesta a preluat formaţia din Liga a III-a, după ce primarul localităţii a renunţat la serviciile lui Iordan Eftimie, care a înregistrat, în acest debut de sezon, cinci victorii, două egaluri şi patru înfrângeri, ultima fiind suferită cu Universitatea Craiova II, scor 4-0.

Fostul antrenor al grupării CSM Slatina, Bobi Verdeş, nu exclude varianta de a se bate la promovare, însă, potrivit spuselor acestuia, îşi doreşte în primul rând să câştige fiecare meci, iar cel mai important este cel cu CS Baloteşti, din acest weekend.

„Vreau să câştig toate meciurile, dacă se poate. Ca să vorbim de promovare, trebuie să câştigăm meci de meci, iar pentru asta o luăm pas cu pas. Dacă vom fi acolo, bineînţeles că nu ne vom da la o parte. Am găsit un grup bun, jucători cu experienţă în ligile superioare, jucători de valoare, cărora cred că le-au lipsit atitidinea şi determinarea. Au calităţi foarte mari, dar fără determinare nu poţi câştiga. De multe ori, în fotbal, diferenţa este făcută de atitudine. Asta îmi doresc să înţeleagă, în primul rând”,
a declarat noul antrenor al echipei Vediţa Coloneşti, Bobi Verdeş.

Bobi Verdeş şi-a început cariera de antrenor principal la CSM Slatina, pe care a promovat-o în Liga a III-a. În acea perioadă, acesta a obţinut şi licenţa UEFA A. Verdeş va debuta pe banca tehnică a echipei Vediţa Coloneşti sâmbătă, 9 noiembrie, cu începere de la ora 14.00, cu CS Baloteşti. Acesta va fi ajutat de către „secundul” Adrian Popescu, care s-a aflat şi în staff-ul lui Iordan Eftimie. Antrenorul cu portarii, Sabin Ciurea, nu va mai continua la Coloneşti.

Comentarii

Redacţia

2019-11-04 13:56:04

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...