Bobi Verdeş, după finala Cupei României: „Cursa nu s-a încheiat, gândul nostru se îndreaptă către baraj”

Campioana judeţului Olt, CSM Slatina, este echipa care s-a calificat în Cupa României, faza naţională, însă cel mai important obiectiv pe care gruparea pregătită de Bobi Verdeş trebuie să-l îndeplinească este promovarea în Liga a III-a. Antrenorul grupării slătinene a declarat, după finala fazei judeţene a Cupei României, că lupta nu s-a încheiat, toată lumea fiind concentrată pe barajul ce va fi disputat în compania campioanei din Dâmboviţa. Manşa tur se va disputa sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, pe Stadionul „1 Mai”.

După câştigarea campionatului Ligii a IV-a, cu victorii pe linie, CSM Slatina a obţinut fără probleme şi trofeul judeţean al Cupei României. Antrenorul Bobi Verdeş a declarat, după finala disputată sâmbătă, pe Stadionul „1 Mai”, că echipa deja se gândeşte la barajul de promovare, accederea în competiţiile FRF fiind cel mai important obiectiv.

„Ne bucurăm că am făcut un meci bun, că am câştigat Cupa României, la nivel de judeţ. Din momentul de faţă, gândul nostru se îndreaptă spre meciul de baraj, pe care obligatoriu trebuie să-l câştigăm. Cred că toată lumea se aştepta să câştigăm şi această competiţie, pentru că este diferenţă între noi şi celelalte competitoare din acest an atât în campionat, cât şi în Cupa României, era normal să câştigăm ambele trofee, dar cursa sau lupta noastră încă nu s-a terminat. Aşteptăm barajul, pe care trebuie să-l tranşăm din primul meci în favoarea noastră”,
a declarat Bobi Verdeş, după ultimul meci oficial dinaintea barajului.

Antrenorul grupării slătinene, Bobi Verdeş, spune că meciurile decisive de la barajul de promovare trebuie tratate cu determinare, iar cel mai important este primul, care va fi susţinut pe teren propriu.

„Ne dorim cu toţii să tranşăm promovarea de la primul meci, dar aşa cum ştie toată lumea, niciun meci nu seamănă cu altul, niciun meci nu e uşor, nici când joci cu juniorii nu poţi fi sigur de la început că poţi fi câştigător. Cu siguranţă, vom face totul să câştigăm turul barajului la un scor care să ne dea mult mai multe şanse pentru retur. Asta ne dorim cu toţii, acum rămâne să demonstrăm”, a mai spus Verdeş.

CSM Slatina va susţine manşa tur a barajului de promovare cu Gloria Corneşti, campioana Dâmboviţei, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, pe Stadionul „1 Mai”.

Bobi Verdeş speră într-o atmosferă frumoasă în tribune, care să-i conducă la victorie.

„Îi rog pe această cale pe slătineni să vină sâmbătă, la ora 18.00, pe stadion, pentru că avem nevoie de susţinerea lor. Altfel, ca fotbalist, te simţi când vezi lumea în tribună. Când faci o fază, dai un gol, lumea te încurajează şi îţi dă încredere. Ne-am dori să vină aşa cum au făcut-o în Cupa României, anul trecut, cu Dunărea Călăraşi, să fie alături de noi, pentru că nu avem cum să-i dezamăgim”, a conchis antrenorul grupării CSM Slatina, Bobi Verdeş.

Returul barajului de promovare se va juca pe 22 iunie, de la ora 17.30, pe terenul formaţiei din Dâmboviţa.