Bekaert Slatina, o nouă prelungire a suspendării activităţii. Muncitorii vor reveni la lucru după Sărbătorile Pascale

Bekaert Slatina a prelungit măsura încetării activităţii până pe 21 aprilie. Muncitorii fabricii slătinene vor rămâne astfel acasă până după Paşte. Personalul va beneficia, în toată această perioadă, de şomajul tehnic, în valoare de 75% din salariu.

Bekaert Slatina şi-a încetat activitatea începând cu data de 23 martie, din cauza cererii scăzute din partea clienţilor, ca urmare a pandemiei COVID-19. Iniţial, închiderea temporară a fabricii a fost pentru o săptămână, însă reprezentanţii societăţii au dispus prelungirea. Astfel, ultima decizie este ca muncitorii să rămână acasă până după Paşte. 

Din păcate, ne confruntăm cu aceleaşi probleme legate de stocurile foarte mari pe care le avem. În aceste condiţii, pentru a ne proteja şi angajaţii în contextul pandemiei COVID-19, am decis să prelunggim măsura suspendării până pe 21 aprilie. Astfel, salariaţii vor sta acasă până după Paşte. Am depus documentele pentru şomajul tehnic, ei vor fi plătiţi conform legii, în toată această perioadă în care activitatea este suspendată”, a declarat Gabriel Spaloghe, manager în sectorul sănătăţii şi securităţii în muncă din cadrul Bekaert Slatina.

Indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.