Bani pentru grupuri sanitare moderne în aproape 400 de școli din toată ţara

Ministerul Educației și Cercetării a alocat 31 de milioane de lei pentru asigurarea de condiții moderne în 375 de școli din România.


Executivul a aprobat în ședința de astăzi repartizarea sumei de 31.269.000 de lei din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2020, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora,  în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Din această sumă, 17.000.000 de lei se vor  aloca în vederea continuării lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurării cu utilități a 272 de unități de învățământ preuniversitar, finanțate în anul 2019 (prin HG nr. 363 și HG nr. 674), dar ale căror lucrări nu au fost  finalizate la sfârșitul anului trecut.

Alte 14.269.000 de lei sunt destinate finanțării lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare, precum și asigurării cu utilități a acestora, în 103 unități de învățământ preuniversitar de stat, care nu dispun de grupuri sanitare conforme.

Alocările bugetare au fost adoptate printr-o hotărâre, potrivit căreia aceste sume se transferă către bugetele locale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Ulterior, autoritățile locale, pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare.

Procedurile privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea contractului de lucrări intră în sarcina autorităților locale.

Consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate. În situația în care, la sfârșitul anului 2020, vor exista fonduri neutilizate, acestea vor fi virate către bugetul de stat.

În bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru anul 2020, la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unități ale administrației publice, a fost alocată suma de 31.400 milioane lei pentru continuarea îmbunătățirii condițiilor din unitățile de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.