Comunitate

2019-02-21, 14:49:57

Autorităţile se pregătesc să închidă Podul Olt. Ruta ocolitoare, pe barajul de la Moşteni

Perioada de proiectare pentru reabilitarea Podului Olt se apropie de final, urmând ca apoi să fie demarate lucrările de construcţie. Între timp, autorităţile discută despre alegerea rutei ocolitoare. Potrivit reprezentanţiilor SDN Slatina, cel mai probabil, aceasta va fi pe la Moşteni.

Mii de maşini tranzitează zilnic Podul Olt, iar găsirea unei rute ocolitoare pare a fi dificilă.

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat că decizia de stabilire a rutei pe care va fi deviat traficul după începerea lucrărilor la Podul Olt aparţine celor care au efectuat studiul de fezabilitate. Cel mai probabil varianta ocolitoare va fi pe la Moşteni.

„Nu s-a stabilit alternativa, suntem în discuţii. Decizia de stabilire a rutei ocolitoare aparţine celor care au făcut studiul de fezabilitate, însă este nevoie de mai multe aprobări pentru stabilirea rutei ocolitoare. Cel mai probabil, traficul va fi deviat pe DJ 546, pe la Moşteni, cu intrare apoi pe DN 65”, a spus Motorga. 

După finalizarea perioadei de proiectare care expiră la finalul acestei luni, vor fi demarate lucrările, iar şoferii vor fi nevoiţi să facă un ocol de 33 de kilometri.

Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat, în luna iulie a anului trecut, de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mai mici sau mai mari. Cea mai recentă era din 26 iulie 2016, când angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie. Ulterior, „artificiul” găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.

Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.

Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.

Comentarii

Redacţia

2019-02-21 14:49:57

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...