Autoritățile din nou în alertă. Localitățile Izbiceni și Giuvărăști, sub supraveghere din cauza unui focar de pesta în Teleorman

Autoritățile locale sunt din nou în alertă, după ce un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Islaz din Teleorman. Astfel, s-a decis ca localitățile Izbiceni și Giuvărăști să fie incluse în zona de supraveghere.

Specialiștii DSVSA Olt au precizat că medicii veterinar vor face recensămîntul porcilor din cele două comune din județ.

"Pe 1 iulie, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor, întrunit în ședință la Prefectura Olt, s-a aprobat planul de măsuri privind supravegherea localităților Izbiceni și Giuvărăști, ca urmare a confirmării pe 28 iunie a unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici aflați într-o gospodărie de pe raza comunei Islaz, Teleorman. Echipe de medici veterinari se vor deplasa în cele două localități pentru a se efectua recensămîntul tuturor exploatațiilor de porci și examinarea clinică", se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.