Athletic Slatina, la inaugurarea clubului de fotbal SCM Râmnicu Vâlcea

Grupele de juniori ale clubului Athletic Slatina vor participa, în acest week-end, la acţiunile fotbalistice organizate cu ocazia înfiinţării unei secţii de fotbal a SCM Râmnicu Vâlcea. Proiectul a fost demarat în această vară de autorităţile locale din judeţul vecin.

În week-end, pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi, se va desfăşura prima ediţie Cupa Imnului, rezervată juniorilor. Acţiunea marchează inaugurarea clubului SCM Râmnicu Vâlcea, un nou proiect fotbalistic demarat de autorităţile locale.

Athletic Slatina va fi coordonată la această acţiune de către Dan Baciu. Printre cluburile care vor participa se mai numără Şcoala de Fotbal Dani Coman, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, Tineretul Laloşu şi I Sport Vâlcea.