Aria, autorul golului din manşa tur a barajului de promovare: „Sunt sigur că promovăm”

Autorul golului din manşa tur a barajului de promovare, disputată pe stadionul din Mioveni, cu Unirea Bascov, Florin Aria, jucător cu mare experienţă, este încrezător în privinţa şanselor de accedere în Liga a III-a. Chiar dacă Vediţa Coloneşti a pierdut la limită turul, scor 2-1, mijlocaşul ofensiv al formaţiei oltene este convins că echipa sa va reuşi victoria care să le aducă promovarea.

Promovarea în Liga a III-a se va decide sâmbătă, la Coloneşti. După manşa tur pierdută la limită, scor 2-1, golul fiind primit la ultima fază de joc, în prelungiri, campioana judeţului Olt este condamnată să câştige. Aria, marcatorul din meciul tur cu Unirea Bascov, care a înscris un eurogol, este optimist înaintea duelului ce va decide echipa ce va promova.

„Unirea Bascov a avut noroc cu arbitrajul, au marcat golul după trecerea minutelor arătate de la margine, ne-a mai eliminat şi un jucător, în rest nu cred că echipa din Argeş ne-a fost superioară. Sunt sigur că vom promova, suntem extrem de încrezători în şansele pe care le avem. Depindem doar de noi. Cred că este un avantaj că jucăm acasă, oamenii vor veni să ne susţină. Îmi doresc din tot sufletul să mai dau un gol, dar oricine ar marca, poate fi şi portarul, tot ce contează este să promovăm. Sâmbătă seara vom sărbători promovarea în Liga a III-a”, a declarat, extrem de încrezător, mijlocaşul ofensiv Florin Aria.

Vediţa Coloneşti-Unirea Bascov se va disputa sâmbătă, 23 iunie, cu începere de la ora 17.30, pe terenul campioanei judeţului Olt.