Aproape 400 de fermieri olteni, împrumuturi la bănci, pentru cultivarea terenurilor

APIA Olt a eliberat 373 de adeverinţe pentru fermierii olteni care au depus Cererea unică pe suprafaţă şi vor să acceseze împrumuturi bancare. Cei mai mulţi sunt mari fermieri, care deţin peste 50 de hectare teren agricol.

Fermierii au nevoie de aceste adeverinţe de la APIA pentru accesarea unor credite pentru activităţile curente, respectiv însămânţare terenului. Până la această dată, au fost eliberate 373 de adeverinţe.

Potrivit specialiştilor APIA Olt, aceste adeverinţe pot fi acordate până la începutul lunii octombrie.

Valoarea creditului pe care îl pot accesa fermierii este de 85 la sută din suma pe care urmează să o primească, care se regăseşte în adeverinţă calculată de către specialiştii APIA Olt.

Cei de la APIA Olt virează subvenţia în conturile fermierului, iar banca retrage suma datorată de către agricultor, în baza contractului semnat.