Aproape 100 de olteni şi-au găsit de lucru în străinătate prin serviciul EURES. Cei mai mulţi au ales Spania

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate au reuşit, cu sprijinul conilierului EURES din cadrul AJOFM Olt, să-şi găsească de lucru în străinătate. 94 de persoane au semnat contracte în 2017 cu angajatorii străini. Cei mai mulţi au ales Spania.

Portarul EURES, destinat găsirii unui loc de muncă în spaţiul comunitar, vine cu o gamă variată de locuri de muncă pentru cetăţeni. Oltenii s-au arătat interesaţi, depunându-şi CV-uri mai ales pentru locurile de muncă din agricultură, care nu necesită cunoştinţe de limbă stăină. Potrivit datelor oferite de consilierul EURES din cadrul AJOFM Olt, cele mai multe contracte au fost încheiate în Spania.

„Avem înregistrate 94 de contracte în acest an. În Spania sunt 67, în Danemarca 22, în Portugalia trei, toate în agricultură, în Marea Britanie un contract de îngrijitor persoane, iar în Norvegia un lucrător la asamblarea şi dezasamblarea unor obiecte”,
a precizat Elena Ţane, consilier EURES în cadrul AJOFM Olt.

Numărul oltenilor care îşi vor găsi de lucru prin serviciul EURES va mai creşte până la finalul anului, mai ales că în luna decembrie, la Craiova, se va organiza selecţia pentru Spania la cules de căpşune, printre cei care vor participa aflându-se şi persoane din judeţul Olt.