APIA Olt va primi la 1 iulie eşantionul de control. Fermierii care refuză accesul experţilor în explotaţii, excluşi de la plată

APIA Olt aşteaptă ca la 1 iulie să-i fie transmisă lista cu fermierii olteni care vor intra la controlul clasic în teren sau la verificările prin teledetecţie. Agricultorii olteni care refuză accesul experţilor în explotaţii pentru efectuarea controlului sunt excluşi de la plată.

Conform regulamentelor, un eşantion de minimum cinci la sută din totalul celor care solicită subvenţia va intra la control.

Specialiştii APIA Olt spun că fermele sunt selectate în baza unor factori de risc, cum ar fi mărimea subvenţiei cerute, mărimea suprafeţei agricole, tipul de cultură.

Purtătorul de cuvânt al APIA Olt, Corina Grecea, a precizat că eşantioanele de control vor veni la 1 iulie şi nu se ştie exact câţi fermieri din judeţ vor fi verificaţi în acest an.

Astfel, unii fermieri olteni vor intra la controlul prin teledetecţie, efectuat cu ajutorul imaginilor prin satelit, alte ferme fiind verificate în teren. Fermierii care refuză accesul echipelor de control în explotaţii vor fi excluşi de la plată.