Apă şi canalizare cu fonduri europene, la Dobrosloveni. Proiect de trei milioane şi jumătate de euro

Localnicii din Dobrosloveni vor avea posibilitatea să se racordeze la sistemul de apă şi canalizare, după ce primăria a accesat un proiect cu fonduri europene în valoare de trei milioane şi jumătate de euro. Cu excepţia satului Frăsinet, întreaga comună a fost prinsă în proiect.

Veşti bune pentru locuitorii comunei Dobrosloveni care vor avea apă şi canalizare.

Edilul comunei, Gheorghe Tudoraşcu, a declarat că Frăsinet este singurul sat care nu a putut fi cuprins în proiectul de trei milioane şi jumătate de euro. Pentru acest sat, care are mai puţin de 500 de locuitori, a fost întocmit un proiect separat.

„Avem trei milioane şi jumătate, fără TVA, fonduri europene pentru alimentare cu apă şi canalizare, plus modernizarea unui drum rural. Toate satele sunt cuprinse în acest proiect, mai puţin Frăsinet, pentru care urmează să depunem un proiect separat pe PNDL, acesta a fost deja scris. Acest sat este izolat, iar populaţia lui este sub 500 de locuitori. Satele Potopini, Dobrosloveni sunt pe 7.2, alimentare cu apă şi canalizare, iar Reşca şi Reşcuţa pe Compania de Apă. Nu avem apă în comună, acesta este primul proiect. Este singurul proiect pe care l-am prins pe apă şi canalizare, care este eligibil, cu cererea de finanţare semnată”, a spus primarul.