Oltenii se grăbesc să-şi cumpere vechime în muncă, necesară pentru a ieşi la pensie. Termenul limită până la care o pot face este 31 decembrie. Perioada pentru care se poate încheia asigurarea în sistemul public de pensii, în baza Legii 186, este de cel mult cinci ani, anterior încheierii contractului. Plata contribuţiei de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranşă sau eşalonat.
„Avem încheiate contracte cu 417 persoane, suma plătită fiind de 2.261.223 de lei. Perioadele pentru care au solicitat vechime în muncă sunt diferite. Dintre cei 417, cu perioadă maximă de cinci ani, pentru care se plăteşte în jur de 16.000 de lei, avem 24 de persoane, în timp ce cu o lună, doar 10 contracte. Cei mai mulţi sunt cu câteva luni”, a precizat Constanţa Gheorghe, purtător de cuvânt al CJP Olt.
De această facilitate profită mai ales persoanele care au lucrat în străinătate, fără forme legale, şi nu îndeplinesc pragul de 15 ani de vechime în muncă, pentru a solicita pensie. Cele 417 persoane din judeţul Olt care au plătit retroactiv contribuţiile şi-au cumpărat sute de ani vechime în muncă.