Angajaţii DGASPC Olt, cu salariile neluate pe ultimele două luni. Oprescu: „Probabil că nici în perioada următoare nu ne aşteptăm la nimic bun din partea Guvernului”

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat, vineri, că din cauză că Guvernul nu a respectat legea şi nu a alocat fondurile necesare pentru asistenţa socială, angajaţii DGASPC Olt nu au încasat salariile pe ultimele două luni.

Marius Oprescu a arătat că CJ Olt a alocat către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului 70 de milioane de lei, deşi potrivit legii trebuie să contribuie cu doar 10 la sută din suma necesară. Prin comparaţie, Guvernul a alocat doar 27 de milioane lei.

„În momentul de faţă DGASPC Olt are un deficit în ceea ce priveşte plata salariilor pe ultimele două luni. Aşa cum ştiţi, există o lege care spune că Guvernul poate veni cu o contribuţie de până la 90 la sută şi autoritatea locală, respectiv Consiliul Judeţean, trebuie să pună minim 10 la sută. Numai că disproporţia este una gravă. În momentul de faţă, CJ a pus 70 de milioane de lei, iar Guvernul 27 de milioane de lei. Ne mai trebuie aproximativ 15 milioane de lei să putem închide situaţia de la DGASPC. Am făcut demersuri pentru că nu suntem singurul judeţ, în alte părţi spre deosebire de noi sunt cu câteva luni în urmă cu plata salariilor. Deja, ieri, în Piaţa Victoriei au fost anumite sindicate din domeniul asistenţei sociale, care au protestat pentru neplata salariilor. La noi, până în momentul de faţă, au fost plătite salariile doar prin efortul Consiliului Judeţean”, a afirmat Marius Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a adăugat că Ministerul Muncii a anunţat oficial că nu va aloca fonduri pentru asistenţa socială, nici în perioada următoare.

„Lucrurile nu sunt deloc în regulă. Probabil că nici în perioada următoare nu ne aşteptăm la nimic bun din partea Guvernului. Deja am primit o adresă de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin care ne cere să ne uităm bine prin excedentele bugetare şi să găsim noi soluţii să acoperim aceste găuri. Vreau să vă spun că CJ Olt nu mai are aceşti bani. Dacă Guvernul nu va da aceşti bani, Direcţiile din toată ţara vor rămâne, pe ultimele luni, fără salarizare”, a conchis Oprescu.