Agricultură

2020-02-21, 14:21:06

Angajaţii DAJ Olt, în comunele din sudul judeţului pentru a prelua dosarele din Programul Tomata. Ceilalţi legumicultori depun la instituţie

Până la deschiderea Programului Tomata din acest an, reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt încearcă să organizeze întreaga activitatea de preluare a dosarelor. Astfel, mai mulţi angajaţi ai instituţiei vor merge zi de zi în comunele din sudul judeţului, ca să preia de la legumicultori cererile de înscriere în Program. Totodată, vor fi probleme cu verificările în teren.

Ca să evite aglomeraţia, specialiştii DAJ Olt vor merge în localităţile Scărişoara, Rusăneşti, Cilieni, Tia Mare, Izbiceni, Gârcov, Vădăstriţa ca să preia cererile de înscriere în Programul Tomata. Ceilalţi legumicultori din judeţ îşi vor depune dosarele la sediul instituţiei.

„I-am rugat pe primari să ne sprijine, noi vom trimite dimineaţa două maşini cu salariaţi. Vom lăsa câte un specialist de la noi în fiecare localitate din sudul judeţului ca să primească documentele. Vorbim doar de zonele unde sunt multe cereri. Ceilalţi fermieri din judeţ, care sunt mai aproape de Slatina, cum ar fi Pleşoiu sau Grădinari, vor veni la sediul instituţiei ca să depună documentele”, a spus directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie.

Şefa agriculturii din judeţ a precizat că vor fi făcute 12.000 de drumuri în judeţ pentru că legumicultorii vor fi verificaţi de două ori.
 
„Vom avea un număr mare de dosare. Anul trecut au fost peste 6.000 de cereri depuse, la fel ne aşteptăm şi acum. Va fi nevoie să facem două verificări în teren, iar termenul va fi scurt. Cea mai gravă problemă va fi la valorificare,  pentru că atunci când se vor coace roşiile vom primi foarte multe cereri. Toţi legumicultorii vor cere să fie verificaţi. Dacă vom avea tot 6.000 de cereri, vom fi nevoiţi să facem 12.000 de deplasări în teren. Procedural va fi greu. Ne-au spus şi primarii, ei mai mult de 25 de documente, maximum 30 pe zi nu pot să facă. Noi trebuie să colaborăm cu primarii, ca să nu vină oamenii grămadă peste noi şi să nu mai facem faţă”, a adăugat Andronie.

Comentarii

Redacţia

2020-02-21 14:21:06

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...