Americanii de la Deveselu, în vizită la Jandarmeria Olt

Reprezentanţii Naval Support Facility Deveselu şi ai Bazei Militare 99 Deveselu au vizitat, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt.

Potrivit unui comunicat remis de Jandarmeria Olt, scopul vizitei a fost de a prezenta noua comandă a Naval Support Facility Deveselu şi consolidarea relaţiilor de cooperare interinstituţionale.

Delegaţia a fost primită de către inspectorul şef, colonel Tudor Dorel Drejoi, primul adjunct, colonel Marin Boată, şi şeful  Serviciului Management Operaţional, locotenent-colonel Iulian Mihai.

„Cu acest prilej au fost prezentate misiunile, atribuţiile şi zona de responsabilitate specifice unităţii, astfel încât oaspeţii noştri să aibă o percepţie corectă a instituţiei Jandarmeriei. Reprezentanţii Naval Support Facility Deveselu şi-au manifestat disponibilitatea pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare bilaterale, în beneficiul ambelor părţi”, se arată în comunicatul citat.