Amendă de 40.000 de lei pentru un producător de mobilă, depistat cu persoane ce munceau la negru

ITM Olt a desfăşurat, în cadrul Campaniei Naţionale „O zi pe săptămână”, în luna iunie, verificări la societăţile care au obiect de activitate fabricarea mobilei. O societate a fost depistată cu două persoane care nu aveau contracte individuale de muncă, amenda aplicată fiind de 40.000 de lei.

Campania Națională „ O zi pe săptămână ” , care a avut drept grup țintă unitățile care au ca obiect de activitate fabricarea de mobilă sau comerțul cu amănuntul de mobilă, desfăşurată  parcursul unei singure zile din fiecare săptămână a lunii iunie, s-a încheiat cu amenzi usturătoare dispuse de ITM Olt.

„Au fost verificați un număr de 16 angajatori. În urma definitivării controalelor, s-au identificat un  opt deficiențe cu privire la neîncheierea contractelor individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale referitoare la obligația angajatorilor de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru, completarea eronată a registrului de evidență a salariaților, neevidențierea timpului de muncă, neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere”, a precizat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.

Mai mult, un angajator a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 lei pentru primirea la muncă a două persoane care desfăşurau muncă nedeclarată.