Alte trei persoane cu COVID-19, la Spitalul Schitu. 68 de cazuri, în focar

Potrivit DSP Olt, alte trei persoane de la Spitalul Schitu au fost confirmate cu noul coronavirus. Focarul de la spitalul de psihiatrie ajunge la 68 de cazuri, 20 de angajaţi şi 48 de pacienţi.

Alte trei cazuri nou-confirmate în rândul unor persoane de la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci.

Potrivit DSP Olt, ancheta epidemiologică a arătat că doi angajaţi ai spitalului, consideraţi parte din focar, nu s-au infectat la locul de muncă. Cei doi au fost în concediu de odihnă la mare şi de acolo s-ar fi întors cu viruslui.

Astfel, focarul Schitu, cu cele trei cazuri de astăzi, numără 68 de persoane. O pacientă de 80 de ani, care fusese transferată la Spitalul Slatina, apoi la Caracal, a decedat săptămâna trecută.

De la începutul pandemiei, în judeţul Olt s-au înregistrat 1.085 de cazuri COVID-19. Dintre acestea, 640 s-au vindecat, 185 s-au externat la cerere, iar alte 121 au refuzat internarea. În spital, pentru tratament specific se află 106 persoane, dintre care opt la terapie intensivă.
De asemenea, s-au înregistrat şi 33 de decese în rândul unor persoane testate pozitiv.