Alarmant! 31 de olteni, diagnosticaţi cu gripă. Doi pacienţi, în stare gravă la Spitalul Slatina

Numărul oltenilor ce au gripă creşte de la o zi la alta. Aşa se face că numărul celor diagnosticaţi cu virusul gripal a urcat la 31, jumătate dintre ei fiind în continuare pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Potrivit datelor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Andrei Ştefănescu, 31 de olteni au fost diagnosticaţi cu gripă în acest sezon, dintre aceştia 15 sunt în continuare internaţi. Din cei care primesc în continuare îngrijiri pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Slatina, şase sunt copii. Din numărul total, 27 de pacienţi au fost confirmaţi cu gripă săptămâna aceasta.

Doi bolnavi aflaţi pe Secţia de Boli Infecţioase, pentru care a fost confirmată prezenţa virusului gripal, sunt în stare gravă. Medicul Andrei Ştefănescu a precizat că, dacă starea celor doi nu se va ameliora, aceştia vor fi transferaţi la Terapie Intensivă.

Specialiştii slătineni se aşteaptă ca numărul se crească în continuare, mai ales că alţi 44 de pacienţi sunt suspectaţi că ar avea virsul, dar se aşteaptă confirmarea de la Institutul „Cantacuzino” Bucureşti.

Şeful Secţie de Boli Infecţioase de Spitalul Slatina, medicul Nicoleta Udrea, a precizat că numărul bolnavilor cu gripă se va menţine ridicat până spre finalul lunii martie şi le recomandă oltenilor să se vaccineze antigripal.

„Ne aşteptăm ca numărul să crească, până la finalul lunii martie tot aşa o să o ţinem. Oamenii trebuie să meargă să se vaccineze. Serul poate fi găsit în farmacii. Inclusiv bebeluşii cu vârsta de peste şase luni pot fi vaccinaţi”
, a spus Udrea.