AJOFM Olt, la ceas aniversar. „Sunt 19 ani de realizări”

Peste 200 de persoane au trecut pragul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt în cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise”, organizat cu prilejul a 19 ani de activitate. Mai mult, la ceas aniversar, au fost invitaţi reprezentanţi ai celorlalte instituţii care conlucrează la bunul mers al integrării pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

AJOFM Olt a marcat cei 19 ani de activitate printr-o întâlnire cu reprezentanţi ai altor instituţii publice locale, dar şi angajatori de pe platforma industrială. De asemenea, instituţia a avut porţile deschise pentru toţi cei care au dorit să afle informaţii despre activitatea funcţionarilor.

Directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu, s-a arătat mulţumit de rezultatele înregistrate în ultimul timp, de la începutul anului fiind încadrate în muncă peste 8.600 de persoane.

„Suntem mulţumiţi de activitatea desfăşurată în acest an. Ne bucurăm că astăzi au participat la această aniversare reprezentanţi ai instituţiilor cu care noi colaborăm, consider că avem o relaţie bună şi suntem în sprijinul cetăţeanului. Sunt 19 ani de realizări. Avem un segment important din cadrul populaţiei, care ni se adresează, am făcut eforturi la nivel naţional şi judeţean pentru a rezolva nevoile atât ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi a celor care recrutează forţă de muncă”, a declarat directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu.

De asemenea, mai multe clase terminale de la Colegiul Economic „P.S. Aurelian” au trecut pragul Agenţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt. Elevii au luat un prim contact cu ceea ce presupune căutarea unui loc de muncă după finalizarea studiilor liceale.