AJF Olt premiază campioanele Ligii a V-a. Victoria Cezieni, câştigătoarea seriei a III-a

Victoria Cezieni este câştigătoarea seriei a III-a a Ligii a V-a. Preşedintele AJF Olt, George Constantinescu, a premiat echipa pregătită de Cristian Năstase. Pe lângă cupă, diplome, medalii şi mingi, campioana verii în seria a III-a a primit şi un echipament complet de joc.

S-a stabilit câştigătoarea seriei a III-a de la nivelul ultimului eşalon fotbalistic judeţean. Victoria Cezieni este echipa care a reuşit să termine actuala stagiune a Ligii a V-a pe primul loc. Ca în fiecare an, AJF Olt în colaborare cu FRF a premiat parcursul bun înregistrat de echipele angrenate în competiţiile organizate de forul fotbalistic judeţean.

Festivitatea de premiere a fost oficializată de George Constantinescu. Preşedintele AJF Olt le-a înmânat celor de la Cezieni cupa, diplomele şi medaliile, dar şi mingi şi un echipament complet de joc. 

AJF Olt va premia toate cele patru câştigătoare ale Ligii a V-a. În seria I, pe primul loc se află Avântul Oporelu, în seria a II-a lupta se dă între Viitorul Leoteşti şi Oboga, iar în seria a IV-a câştigătoarea se va decide dintre Tia Mare şi Corabia.