AFIR avizează on-line achiziţiile publice pentru investițiile derulate de autoritățile locale

De la sfârşitul săptămânii trecute, AFIR primeşte spre analiză și avizare dosarele de achiziții ale beneficiarilor publici de finanțare europeană nerambursabilă doar prin intermediul noului modul on-line destinat achizițiilor pentru proiectele de investiții publice finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Noile funcționalități privind transmiterea dosarelor de achiziții sunt disponibile pentru fiecare proiect în parte în cadrul platformei online de depunere proiecte.

„Detalii privind pașii ce trebuie parcurși pot fi regăsite în cadrul paginii de instrucțiuni pentru modulele on-line, pagină accesibilă la adresa https://online.afir.info/Help. Este încă un pas pentru digitizarea completă a fluxului de implementare pe care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale l-a făcut pentru a veni în sprijinul beneficiarilor săi și care acum se dovedește crucial în condițiile pandemiei de Covid-19”, se precizează într-un comunicat de presă emis de AFIR.

Astfel, în relația cu AFIR, beneficiarii publici vor putea depune prin intermediul modulului on-line programul achizițiilor pentru proiect, vor putea să încarce sau retrage dosarele de achiziții și să răspundă la solicitările de informații suplimentare ale AFIR. De asemenea, notificarea în urma verificării documentației depuse on-line va fi primită tot prin sistemul informatic.

„Această nouă facilitate se aplică submăsurilor 4.3 - Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, 7.2 - Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural și beneficiarilor publici ai submăsurilor 19.2 - Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală și 19.3 - Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL din PNDR 2020 și se referă la achizițiile specifice bunurilor, serviciilor și lucrărilor, derulate prin: achiziție directă, procedura simplificată și licitație deschisă”, se mai precizează în documentul citat anterior.

Achizițiile derulate prin negociere fără publicare prealabilă, precum și modificarea contractelor de achiziție sau contestațiile în urma deciziilor comunicate de Centrele Regionale, cu privire la verificarea unei achiziții se vor depune în continuare, în format letric.