Adresabilitatea a crescut cu 25 de procente la Spitalul Corabia. Manager: „Avem mai mulţi pacienţi, pentru că am adus medici noi”

Reprezentanţii Spitalului Orăşenesc Corabia au cooptat medici noi, de la începutul acestui an fiind încadraţi, cu normă întreagă, un ortoped şi un ORL-ist. Totodată, un cardiolog a semnat un contract cu unitatea medicală de la malul Dunării. Pentru că de la an la an sunt aduşi medici noi, adresabilitatea a crescut cu 25 de procente.

Managerul Spitalului Orăşenesc Corabia, Cristian Filip, a precizat că a reuşit să aducă medici noi şi nu mai poate spune că se confruntă cu o criză.

„Cu medicii stăm mult mai bine. Ne-au mai venit doctori, sunt tineri, unii nu ştiu dacă rămân la Corabia. De la 1 ianuarie, avem cu normă întreagă un medic ORL şi un ortoped. Avem şi un cardiolog nou, el face gărzi şi la Slatina şi la Vâlcea. Noi nu avem gardă pe Cardiologie. În total, avem cam 40 de medici, aici fiind incluşi şi medicii rezidenţi, care îşi continuă studiile, dar au post la Corabia”, a spus managerul.

Acesta a declarat că adresabilitatea a crescut cu 25 de procente.

„Adresabilitatea a crescut. Sunt mai mulţi pacienţi ce au primit îngrijiri medicale la noi. Am făcut o comparaţie cu 2016. La finele trimestrului al treilea din 2018 aveam câţi pacienţi tratasem pe tot parcursul anului 2016. Adresabilitatea a crescut cu 25 de procente. Avem mai mulţi pacienţi, pentru că am adus medici noi”, a conchis Filip.