VIDEO. Accident feroviar la Corbu. Două persoane rănite

Două persoane au fost rănite, joi seara, după ce autoturismul în care se aflau fost lovit de un tren, în comuna Corbu.

În accident au fost implicate trenul Regio 9478, în care se aflau trei pasageri și un autoturism în care se aflau două persoane.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că cele două persoane sunt rănite ușor.

„Echipajele medicale au asistat și transportat la UPU Slatina două persoane, ambele din autoturism, o femeie, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, cu traumatisme la nivelul membrelor superioare și traumatism toracic și soțul acesteia, în vârstă de 51 de ani, tot din municipiul Slatina, cu traumatism la membrul superior stâng și traumatism toracic”, a declarat Băsășteanu.

Pompierii au acționat și pentru îndepărtarea autoturismului de pe calea ferată.