Absolvenţii de liceu, care nu au luat Bacul, mai au zece zile pentru a se înregistra la AJOFM Olt

Absolvenţii de liceu, promoţia 2018, care nu au promovat examenul de bacalaureat, mai au termen până pe 24 iulie pentru a se înscrie la AJOFM Olt, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj.

Absolvenţii de liceu, care nu au luat bacul, se pot înregistra până pe 24 iulie. Actele pe care trebuie să le depună la AJOFM Olt sunt: act de identitate (copie şi original), act de studiu sau adeverinţă din care să rezulte data absolvirii (copie şi original), adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „apt muncă”.

Tinerii se pot înregistra în cele două agenţii ale AJOFM Olt - Agenţia Locală Slatina, str. Prelungirea Crisan, nr.2, Agenţia Locală Caracal, str. Nicolae Titulescu, nr.29, sau în cele trei puncte de lucru - Balş, str. Nicolae Balcescu, bl.152, ap.1 şi 3, Corabia, str. T. Vladimirescu, nr. 95 şi Drăgăneşti-Olt, str. N.Titulescu, nr. 111.

Până acum, 245 de absolvenţi fără Bacalaureat s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană.

Şi absolvenţii de liceu care au promovat bacalaureatul se pot înscrie pentru a primi indemnizaţie de şomaj, în cazul în care nu au fost admişi sau nu urmează o facultate, începând cu 1 august, având termen de 60 de zile după această dată.

„Acest drept se acordă la cerere, pe o perioada de şase luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire, şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei”, spune Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.