Abatorul „Spak” din Valea Mare, amendat de Garda de Mediu cu 50.000 lei

Abatorul „Spak” din Valea Mare a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu Olt cu suma de 50.000 lei, pentru nereguli privind epurarea apei uzate provenite de la prelucrarea şi conservarea cărnii.

Potrivit unui comunicat remis de Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu, societatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru „nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 96, alin. 1, pct.1 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului de a notifica defecţiunea instalaţiei de epurare ape uzate provenite din activitatea de prelucrarea si conservarea cărnii”.

Un număr total de 187 inspecţii, dintre care 59 inspecţii planificate, conform planului anual de controale şi 128 inspecţii neplanificate, au fost desfăşurate de Comisariatul Judeţean Olt  al Gărzii Naţionale de Mediu, în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2017.

„Activităţile de inspecţie şi control au vizat verificarea dispoziţiilor legale în vigoare şi a condiţiilor stabilite în actele de reglementare din domeniul controlului poluării industriale şi din domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi atriilor naturale protejate cât şi a legislaţiei de mediu în vigoare”,
se arată într-un comunicat remis de Garda de Mediu.

Potrivit sursei citate, au fost verificate diverse activităţi: turnarea metalelor neferoase uşoare; metalurgia aluminiului; transporturi rutiere de mărfuri;  demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz; fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie; fabricarea de cabluri cu fibră optică; producerea de ţevi; fabricarea anvelopelor; extracţia nisipului şi pietrişului; spălare şi sortare agregate minerale; arii naturale protejate; activităţi auxiliare pentru producţie vegetală; captare, distribuţie apă şi epurare ape uzate; silvicultură şi alte activităţi forestiere; recuperarea materialelor reciclabile sortate; extracţia ţiţeiului brut; fabricarea betonului şi mortarului, depozite deşeuri conforme şi neconforme, etc.

„Prin activitatea desfăşurată în perioada septembrie - octombrie 2017, Comisariatul Judeţean Olt a constatat mai multe fapte de natură contravenţională aplicând şase amenzi în valoare de 120.000 lei”,
mai precizează comisarii de mediu.