A scăzut numărul asistaţilor social, în Olt

Numărul beneficiarilor Legii 416 a scăzut simţitor la nivelul judeţului Olt. De venitul minim garantat mai beneficiază, la nivelul judeţului nostru, doar 6.380 de persoane. Numărul acestora a scăzut, comparativ cu anul trecut, cu peste 1.000.

Mai puţine dosare pe Legea 416 la nivelul judeţului Olt. Comparativ cu anul 2017, în 2018 numărul asistaţilor social a scăzut cu peste 1.000 de persoane. Astfel, potrivit datelor furnizate de AJPIS Olt, dacă în decembrie 2017 s-au făcut plăţi pentru un total de 7.446 de beneficiari, cu o valoare totală de 1.890.000 de lei, în decembrie 2018, s-au plătit 1.564.000 de lei, pentru 6.380 de persoane.

Situaţia vine şi ca urmare a modificărilor legislative, potrivit cărora beneficiarii venitului minim garantat care refuză un loc de muncă pierd ajutorul social.

Venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau persoanei singure.

Valoarea venitului minim garantat este de 142 de lei pentru o persoană, 255 de lei pentru familia formată din două persoane, 357 de lei pentru familia compusă din trei persoane, 442 de lei  pentru familia alcătuită din patru persoane, 527 de lei pentru familia formată din cinci persoane. În cazul familiilor care au şase persoane valoarea ajutorului social este de 564 de lei.