A cincea zi de cercetări în „Casa ororilor“. Telefoanele lui Dincă, controlate informatic

Este a cincea zi consecutivă în care se fac cercetări la locuința lui Gheorghe Dincă. Potrivit unor surse, anchetatorii urmează ca astăzi să facă percheziții asupra telefoanelor criminalului. De asemenea, acele gropi betonate au rămas încă intacte. Ele pot ascunde și alte orori comise de Dincă.

Anchetatorii crimelor de la Caracal vor face, marți, percheziția informatică a celor trei telefoane ale lui Gheorghe Dincă, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. Percheziția va avea loc în prezența lui Dincă și a avocatului acestuia.

Procurorii intenționau să efectueze percheziția la București însă, ulterior, au regândit strategia.

În timpul cercetării la casa lui Gheorghe Dincă, procurorii au descoperit trei telefoane, toate cu cartele preplătite.  De pe unul din ele a reușit Alexandra sa sune la 112.

Anchetatorii ar putea descoperi cu cine a vorbit Dincă în ziua în care a răpit-o și ucis-o pe Alexandra. De asemenea, telefoanele ar putea avea stocat un istoric al convorbirilor pe o perioada mai mare de timp.

Anchetatorii se vor axa mai mult pe curtea pentru ca locuința lui Dincă a fost deja verificata centimetru cu centimetru.

Un punct important al anchetei ar putea să îl reprezinte momentul în care vor fi sparte acele gropi cimentate. A fost amanata aceasta acțiune pentru ca, mai întâi, anchetatorii vor sa ia la mana tot ce este în curte. Vor fi stranse și toate gunoaiele care exista în curtea lui Dincă.

Până acum, anchetatorii au găsit pete de sânge, oase și fire de păr de culori diferite. Toate au fost trimise la București pentru a fi analizate. De asemenea, a fost găsit telefonul Alexandrei, nu și al Luizei.

sursa: realitatea.net