98 de olteni cu gripă, de la începutul anului. Zece, numai în ultima săptămână

De la începutul acestui an, 98 de olteni au contactat virusul gripal sezonier. Potrivit datelor transmise de DSP Olt, numai în ultima săptămână au fost diagosticaţi zece pacienţi.

Cele mai multe cazuri de gripă au fost cu virus de tip B, 74, iar 24 cu virus tip A.

„Toate cele zece cazuri confirmate în ultima săptămână s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cu simptomatologie compatibilă cu gripa, respectiv: febră, debut brusc, astenie, cefalee, tuse, rinită, coriză, stare generală alterată, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul. Toate cele zece persoane sunt nevaccinate antigripal în acest sezon rece”, spun reprezentanţii DSP Olt.

În ultima săptămână s-au înregistrat şi 1.271 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 86 de internări, şi 553 cazuri de pneumonii, cu 107 internări.