13 firme şi consorţii vor să reabiliteze DN6 Alexandria-Craiova, cel mai distrus tronson fiind pe raza judeţului Olt

Termenul pentru depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de execuţie lucrări „Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova, Lot 2: km 132+435 - km 185+230-relicitare” a expirat, luni, iar în competiţie s-au înscris 13 ofertanţi, potrivit CNAIR.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) arată, într-un comunicat transmis marţi, că pentru realizarea acestui contract de execuţie lucrări au depus oferte următorii operatori economici:

1. Asocierea Avtomagistrali - Tcherno More JSC - SC Technocer SRL
2. Asocierea Comsa S.A.U. - ACSA, Obras e Infraestructuras S.A.U.
3. Asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA - SC Copisa Constructii SRL
4. Asocierea De Sanctis Costruzioni S.P.A - SC Alexcor Trading SRL
5. Asocierea Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93 SA - Trace Group Hold PLC - Domarcons SRL
6. Asocierea Elf Road SRL - Aleandri SPA
7. Asocierea Gp Group AD - AB AD - LTI AD
8. Asocierea Hydrostoy AD - Vodstroy 98 AD
9. Asocierea ICM SPA - Impresa Di Costruzioni Ing. E. Mantovani SPA - SC Tancrad SRL
10. Asocierea PST Group JSC - SC Pst Construction Works SRL - SC Alpenside SRL
11. Asocierea Secol Societa Edile Costruzioni E Lavori SA - Secol Romania SRL
12. SC Tel Drum SA
13. Tirrena Scavi SPA

Lungimea drumului care urmează să fie reabilitat este de 48,009 kilometri.

Valoarea estimată este de 267,15 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuţie a contractului este de 18 de luni, precizează CNAIR.

Porţiunea de drum Alexandria-Caracal trebuia executată de firma omului de afaceri Nelu Iordache, Romstrade, în asociere cu Ezentis Infrastructuras şi Euroconstruct Trading 98. Deşi termen de finalizare era mai 2013, în luna iunie 2012, doar 13% din lucrare fusese finalizată.

Nu numai că nu a fost făcută lucrarea, dar drumul a fost lăsat într-o stare nepracticabilă. Diferenţa de nivel între cele două sensuri de mers dădea mari bătăi de cap şoferilor. Gropile din asfalt nu erau acoperite nici măcar provizoriu, ci doar semnalizate cu indicatoare rutiere. Pentru a le putea ocoli, şoferii intrau pe contrasens.