10 şoferi olteni s-au ales cu dosare penale, la sfârşitul săptămânii

10 dosare penale au fost întocmite de polițiștii în uma acţiunilor desfăşurate, la sfârşitul săptămânii.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că, în perioada 15-17 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au organizat acțiuni destinate creșterii gradului de siguranță în trafic pe drumurile publice și depistarea celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

„În acest sens, au constatat 10 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, din care trei pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame pe litru alcool pur în sânge, cinci infracțiuni pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și două infracțiuni pentru  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”,
a declarat reprezentantul IPJ Olt.